Ţie

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ti par, sau fruntea grea de nor,
sau mana ta, in care, la izvor,
mi-ai dat sa beau din claru-adanc de ape?

Sau glasu-nvaluindu-ma usor,
sau ochii tai in cari o lume-ncape,
ce deodata mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolalta, suitor?

Dar daca vocea s-a-nasprit prin vreme
si parul n-a putut de ierni sa scape,
in ochii tai privind – o, nu te teme! –
si azi mai regasesc acelasi dor,
pe care anii au stiut sa-l sape
in limpezimea primului fior.