Elogiul vieţii - II

În împletiri de întuneric
Cuvintele plâng sub cicatrici;
Lacrimi fără de contur sferic;
Tu, Viaţă, să nu-mi fugi de-aici!

Arogante-s tăcerile-n vechi blazoane;
Ocnaşi la iluzii toţi mai sperăm până
Lacrimi de sfinţi curg tainic din icoane
Şie, Viaţă, noi îţi suntem vai, la pândă?!

Coborâm din trufii în false elongaţii
Pătrunşi de efemer şi de abis;
Ne dă nemărginirea noi, noi senzaţii,
Dar Viaţa nu primeşte vis după vis?!

Cuvinte însângerate vor să ne devore;
Atâtea legi, decrete, stări de urgenţă...
Cu Dumnezeu nu ne mai vor în agore
O, Viaţa mea, fii miezu-mi de prezenţă!

Te slăvesc Imperiu al fricii şi al îndoielii
Viaţa nu se curmă când unii sau alţii;
Să ne supunem în magia neagră a tăcerii:
Să nu ne pierdem părinţii, copii şi fraţii?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!