Elogiul vieții - II
În împletiri de întuneric
Cuvintele plâng sub cicatrici;
Lacrimi fără de contur sferic;
Tu, Viață, să nu-mi fugi de-aici!
Arogante-s tăcerile-n vechi blazoane;
Ocnași la iluzii toți mai sperăm până
Lacrimi de sfinți curg tainic din icoane
Șie, Viață, noi îți suntem vai, la pândă?!
Coborâm din trufii în false elongații
Pătrunși de efemer și de abis;
Ne dă nemărginirea noi, noi senzații,
Dar Viața nu primește vis după vis?!
Cuvinte însângerate vor să ne devore;
Atâtea legi, decrete, stări de urgență...
Cu Dumnezeu nu ne mai vor în agore
O, Viața mea, fii miezu-mi de prezență!
Te slăvesc Imperiu al fricii și al îndoielii
Viața nu se curmă când unii sau alții;
Să ne supunem în magia neagră a tăcerii:
Să nu ne pierdem părinții, copii și frații?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre cuvinte
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.