Pe scenă

în rol ca într-un balans
picioarele urcă neliniştea pe tavanul zugrăvit
cu aşteptare,
ochii aleargă în tinda cuprinsă de flacăra gândului,
cuvintele mă răscolesc,
prezent măsor timpul ce-mi adună în inimă emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng frunzele diminetii,
cu răbdare
povestea de iubire intă în memoria incitată de joc,
secvenţe răstignite în intersecţii dureroase dansează cazacioc,
pe o scară ce duce spre vis
glorii efemere se amestecă în omul mărunt rupt de vreascuri şi timp
cu pieptul văduvit de zâmbet.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!