Odată cu timpul

Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înţelegi
şi afirmi dezinvolt

între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o doreşti să facă pui
şi încă mulţi

când nu mă poţi prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu ştii călări
decât pe mătură.

nu mă tem de întâmplări
posibilităţile depind de voinţă
ştii că nu mă las învins

lupt şi-ţi îndepărtez orgoliile
nu ies după ploaie ca salamandra
să te îndrăgosteşti de culoare
şi restul să rămână la fel

mai departe
tu nu hotărăşti singură
lumea se pierde în hăţişuri neştiute
cu timpul
ele se vor dezvălui
şi văd cum eliberezi sentimente
prin toţi porii deschişi

adaug libertatea de simţire
şi orice dorinţă îmbracă haina
florilor scuturate
orice se numără greşit
se rupe de real
şi înveţi să crezi în adevăr
mai mult decât în tine.

clipele noastre fug
se duc
şi vin altele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!