Admis sub ruine
Tu alergândă-mi ești în vis pe-alee
Și respirând o taină a aduce
O patimă de sânge-n nopți pe cruce
Pe cât mi-e miez în coaja ta atee...
O cale-n mâine-n amintiri uituce
Din cerul clipelor îmi verși, lactee
Când Domnul haina vremii își încheie
Iar dedesubt carnal la gând reduce...
Plăpândă-n duh exiști pe-a mea vorbire
Ce uneori icoană-i în oglinzi,
Un stih mai trece, decupând orbire...
Pe-altar, în templu pe la zei mă vinzi...
În stinsul de răscoală în iubire
de stea-n nojițe-s spânzurat de grinzi...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!
