Declarativ... din vârful buzelor
vai! cum? chiar așa?
să nu-mi spui...
nu se poate. dă-mi un telefon când te liniștești.
te ajut sufletul meu.
sună-mă. oricând ai nevoie
strigătul de disperare moare pe buze. singur ai venit pe lume,
de ce ai crede că viața te iartă sau că lumea te vrea fericit?
vorbele pleacă săgeată și se ridică la cer, mare de baloane colorate
coroana este individuală la fel și crucea. fiecare cu Golgota sa.
privită de sus, lumea este o mare de puncte
ce dezvoltă o mișcare browniană
iar zonele de interferență sunt false sau fictive
spațiul personal și corectitudinea politică sunt noii dumnezei
te iubesc! strigi tu sau telefonul din mâna ta?
iartă-mă. promit să nu se mai repete...
îmi este greu... o să-mi lipsești
undeva, departe, lumea își întoarce ceasul
totul se schimbă. trecem la ora de iarnă... vortexul
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
