Eu, inima...

M-aş duce la reparat,
Un cârpaci ca să mă dreagă,
Că-s o inimă beteagă,
Căci de când m-am separat

De creier, un iscusit,
M-am muiat şi sunt naivă,
O bleagă vegetativă...
Mulţi perfizi m-au folosit!

Şi m-aş duce, am mai fost,
Să-mi cârpească o bucată,
Să mă ţină ferecată,
Undeva, la adăpost.

Să-mi croiască petec dur,
Fără milă şi căldură,
Că mulţi semeni mă vândură...
Să fiu strong, fără cusur!

Sfâşiată în bucăţi,
Am ajuns o "Fefeleagă",
Iar cârpaciul: "Eşti o bleagă!
Taci... ca-n zece judecăţi!"

Şed cu ochii în pământ,
Astupând sfioasă rana,
Care sângera sărmana,
"Dacă mor?" Mă înspăimânt...

"O să mori de la cârpeli,
Eşti un boţ din bucăţele,
Răritură de reţele,
Din iubiri, trădări, greşeli...

Cât să cos? Ce să mai cos?
Că ai răsfirat prin lume,
- prostuţo, să te consume -
Firmituri nesăţios,

Puritate-n sentiment,
Taine, frici, iubiri, aleanuri,
Ţi-ai făcut vise şi planuri...
Cum să cos fragment, fragment...?

"Nu mă dojeni, că fug...
Doar o-mpunsătură dură,
Şi de lunec ca pe zgură,
Voi arde pe-un ultim rug."

M-a cusut, muştruluit,
Iată-s inima cârpită,
Rănită şi pieticită,
Da tot nu m-am lecuit!

Nu mai merg, să ştiu că mor,
De jenă, la croitor....

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!