Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!