Nem tudom!

Dacă te afli-n maghiarime,
Plimbându-te ca orice om,
Orice-ntrebare de vei pune,
Te vei lovi de-un: nem tudom!

De pildă, într-o librărie,
Cerând pe româneaşte-un tom,
Vei fi întâmpinat cu-acelaşi
Răspuns concis ca: nem tudom!

Te-ai rătăcit, ceri informaţii,
Neliniştit că eşti în pom;
Pe cine-oi întreba-ţi răspunde
Cu lapidarul: nem tudom!

Ai vrea să vizitezi muzee,
Dar parcă eşti diformul gnom,
Când ceri timid să-ţi spună unde-s,
Eşti repezit c-un: nem tudom!

Habar nu ai pe unde-i piaţa,
De nu ştii boabă de idiom
Şi să-ţi iei câmpii parcă-ţi vine,
Când iar auzi un: nem tudom!

Am poftă de-un gulaş pe cinste,
Caut un birt, ca pe-un atom,
Dar pân' la urmă-l găsesc singur,
Că şi de-ntreb e: nem tudom!

Lacom mănânc, pe săturate,
Şi-mbărbătat de nişte rom,
Când vine chelnerul cu nota,
I-arunc în faţă: nem tudom!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!