Secvenţă...

O beznă adâncă, iute s-aşternu
Peste fântâna albă, cu mistere
Şi o durere aspră se ţesu
În raiul vechi, al cânturilor grele.

În satul gol, copiii reveniră
Mult mai bătrâni decât părinţii lor,
Iar doinele, cumplit se şi porniră
Pe-un bocet aprig, înspăimântător.

Şi-atunci poteci cu dor abrupt, suirăm
Şi casele de lut păreau altare,
Pe braţul timpului, amar dormirăm,
Destine legănate-n minutare...