* * *
Dacă Raiul tău e negru,
de ce vrei să satu în el?...
Dintr-un muc de lumânare
și chiștoace de țigară,
cum să plămădim un soare?...
Mai rămân în lumea-albastră,
cea cu zâmbete-n fereastră,
unde simt parfumul florii
și uit cauza prigorii...
Nu-mi întuneca cărarea,
să-mi port pasul prin hârtoape!...
Stai în lume, printre ape!...
slobozește-le din hățuri,
nu vezi că mă prind în coarde?!
Stai, veghează spre nimburi,
printre cruguri de stele,
cu siblie și sirene!...
E prea târziu și nu se mai poate
să-ngropăm trecutul veninos,
când veșmântul de flăcări mă arde
și topește în noi, tot...
Cum să oprim secunda care doare,
când timpul trece fără noi?
Nu mă striga curgându-mi prin sânge,
când scânteia se stinge,
când inima-mi ruptă cu-un chin mi-ai cusut,
Hai, să înverzim iubirea pe altare,
și să spălăm trecutul mincinos,
Să uit demonice atacuri, ce silă-mi fac!...
Când pașii mei vor rătăcit prin ploaie,
pe unde voi trece tot locul să-l sfințesc...
poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
