De-ar fi...
Mi-e frig și corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună și eu coșmare-n ochi adun;
Licornii-și leapădă legenda, ca șerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaștri în oglinda albastrului din ochii mei.
E liniște ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte și din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii și teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, și se-adună atâtea ierni în ochii mei!
Bujori serafici sângerează pe brațe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roșu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!
Mugesc amurgurile-n flăcări, nuntește noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plătește noaptea mii de stele pe-o mângâiere și-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca și cum stele n-a avut.
De-ar fi doar mintea mea ce naște coșmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi ușor să spun o rugă și la icoane să mă-nchin.
Dar, știu că ruga nu ajută și niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură și-n sânge ura ne-a pătruns...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
