Pod de Cuvinte
Cât să fi trecut de când umblam desculță
Pe malurile Acheronului?
Primăvara vieții rămăsese în urmă
Cu tot cu Podul ei de Piatră sfărâmat...
Soarele dogorâtor al verii sorbise toată apa mărilor,
Iar pe nisip rămăseseră înscrisuri vagi
Și trupurile moarte ale iluziilor
Care se avântaseră, cândva, în larg.
E toamnă, Mario! Ei și?
Între ochii tăi și ochii mei, Pod de Cuvinte
Refăcut cu migală, sărut cu sărut,
Până când această poezie, iată!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
