Minute albe

la marginea cuvintelor armonia se topeşte ca o ceară,
săbii de ceaţă discreditează minutele căzute-n visare,
literele îşi storc ideile pân' la epuizare.

stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-şi ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.

căi şi ceruri divine s-au retras cu foşnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.

minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculţe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.

albastrul îşi marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!