Orânduire

Orânduire
Ai petrecut la genunchiul pământului să vezi de-i templul gol sau plin,
cât untdelemn a ars în candela vegherii cu senin, cât s-a prelins în pelin?
Ai zăbovit pe știuletele îngălbenit de ploi,
despăturind orele în foi subțiri, în nevoi?
L-ai curățat de răni, de asperități ca pe alesele vase,
l-ai hrănit cu anafură, cu tăciuni?
S-a statornicit dorul în oase?
Din colțul neîmbrățișat de vizite împărătești,
din împingeri peste largul zării,
privirile arse se prăvăleau peste tractoare, calești.
Arau depărtarea pe câmpuri înnămolite, domnești.
Salutul vieții porționa cuprinsul: de-o parte înfloritul, de alta ninsul.
Se deschideau obloane, se-nchideau tăpșanuri în treieratul inimii la foc încins.
Pământul străbătut de asinul înconjurat de heruvimi a separat orânduirea de neorânduire...
Ce e-n fire? Cum se-mpărtășește timpul cu iubire? (26 ianuarie 2018)-Iulia Dragomir

poezie de (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook