Între cer şi pământ

Între cer şi pământ ne zâmbeşte durerea,
Stă ascunsă-n atomii înfăşaţi în tăceri
Calm, extrage din noi dulcea sevă ca mierea
Într-un dans infernal de alese plăceri.

Câştigând teritorii se absolvă de vină
Şi ne face să credem că aşa e normal
Să trezim lăcrimând, s-auzim cum suspină,
S-ancorăm la nevoie într-un petic de mal.

Rădăcini de va prinde-o-nflori fără veste
Şi-o săpa albii triste pe sub straiul de lut
Şi-o zidi o cetate, sus, pe munte-ntre creste
Cât să poată-a-i răpi vieţii înc-un minut.

Nu-şi trădează orgoliul risipindu-se-n taină,
Nici nu-şi leapădă moftul de-a juca necinstit,
Îşi dezbracă năravul şi-obosita ei haină
Doar când lacrima stinge pe-un obraz odihnit.

Furibundă-şi întoarce înc-odată privirea
Nu se-ndură-a lăsa drum deschis fericirii,
Doar să-ntunece soarta, asta-i este menirea!
Şi să tulbure apele din adâncul trăirii...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!