Când oamenii pe care îi iubim, cu toată suflarea intensă, aritmică şi mereu firavă, atribuită lumii interioare aleg să plece sau inevitabil sunt smulşi dintr...

Când oamenii pe care îi iubim, cu toată suflarea intensă, aritmică şi mereu firavă, atribuită lumii interioare aleg să plece sau inevitabil sunt smulşi dintr-un vis comun, rămânem goi şi cu un grăunte de amintire mai săraci. Mergem şi noi în tăcere, la adăpostul umbrelor şi al mândriei, dincolo de orice prejudecată. Împreună, ca o bătaie de inimă clară, în sincrom perfect, aproape întotdeauna simţindu-ne tacit dorurile. Avem timp să ne cerem iertare, să ne îmbrăţişăm, să clipim toate răsăriturile proaspete. Cât încă e rost de păşit cu tălpile goale pe ţărm de viaţă avem timp să ne strângem în palme brăzdate de ani, şoaptele nespuse.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!