Când oamenii pe care îi iubim, cu toată suflarea intensă, aritmică și mereu firavă, atribuită lumii interioare aleg să plece sau inevitabil sunt smulși dintr...
Când oamenii pe care îi iubim, cu toată suflarea intensă, aritmică și mereu firavă, atribuită lumii interioare aleg să plece sau inevitabil sunt smulși dintr-un vis comun, rămânem goi și cu un grăunte de amintire mai săraci. Mergem și noi în tăcere, la adăpostul umbrelor și al mândriei, dincolo de orice prejudecată. Împreună, ca o bătaie de inimă clară, în sincrom perfect, aproape întotdeauna simțindu-ne tacit dorurile. Avem timp să ne cerem iertare, să ne îmbrățișăm, să clipim toate răsăriturile proaspete. Cât încă e rost de pășit cu tălpile goale pe țărm de viață avem timp să ne strângem în palme brăzdate de ani, șoaptele nespuse.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.