Idolatrie (3)

nu-mi mai fac semnul crucii dimineţile
a devenit un gest reflex să-mi trec prin păr mâna
mă scutur de ale tale/ fac tot posibilul
să exclud calea de întoarcere

azi toamna şi-a pierdut intimitatea
mult prea stridentă lumina gutuilor galbene
crizanteme îşi rătăcesc visul
în văzul neiertător al cosmosului

şi nu mă pot privi în icoane/ mă sperii şi fug
dihanie ieşindă în afara timpului... fără de urme...
fără de lume... fără habitat

când diabolic dantela rochiei îmi sabotează feminitatea
îmi întorc spatele/ amputez amintirile... încă o zi să mai apuc

mersul se sparge în oglinzi diforme
bunăoară noaptea aceasta ineficient învelind o rană
mă amestec în colţii pădurii cu trunchiuri mute
şi ochii îşi beau luminile: nu se satură!

oprită la picioarele scării
nu sunt deloc o altă Phoenix:

nicio vedenie/ nicio umbră/ niciun fluture.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!