Doar o zi mai râd a floare...

Azi arunc broboada sură şi dau liber la coşmar,
Arunc lanţurile toate la fier vechi şi-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale şi mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniţă am să-mi fac.

Pun narcise la revere şi crăiţe la mijloc,
O liubelie pe frunte şi pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaştri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Şi-n ureche brebenei,

Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Şi din iarba fremătândă ce se zbate pe sub paşi,
Să-mi faci pat de noapte bună şi-aşternut din toporaşi.

Şi să mă-nveleşti cu tine-n dimineaţa de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăboveşti o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poţi să zbori, iubite printre cârduri de cocori.

Cât mai port culoarea-n mine şi-n oglindă mă privesc,
De Florii port strai de soare şi-un minut întineresc.
Şi-n clepsidra-n care timpul zboară într-un gest firesc,
Eu rămân o vreme floare, ca un vis dumnezeiesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!