Peste timp

am modificat liniştea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
şi instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea şi apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniţi
şi noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa şi amnezia lunii
traversând tristeţea teiului
şi clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!