Târziu...

am învăţat să mă leg la şireturi,
erau opreliştea ce-mi sufoca tălpile în ghete,
degete private de libertatea de a simţi
roua dimineţii
sau fânul fierbinte din amiezile unei
toamne târzii...
Nici apa de ploaie
nu o mai simţeam mustoasă,
prin noroiul din băltoace ce-mi sărea până la brâu,
degete rigide ascunse în gheată
îmi furau plăcerea de a zburda
cu tălpile goale
prin taina unei zile ploioase...
Funda
dorea să-mi fie iertarea,
petale de flori să-ndulcească chinul,
mereu nereuşită...
bucla de floare
era un nod prevestind parcă destinul...
Târziu,
am învăţat să mă leg la şireturi,
târziu mi-am legat şi sufletul de oameni,
aceeaşi frică de noduri şi pustiu
când se intră încălţaţi prin suflete
şi rămân doar şireturile
ce cârpesc o inimă ce doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!