Ploaia

Morminte plouă,-n slavă-s ţintirime
şi preoţi mici de apă-n trist, pe nară
tot zic un cântec de tăcere rară
stricat în pietre-n prăvăliri sub rime.

Seninului poeme însetară,
albastru-i stins şi ud şi sfânt, lăţime
şi-adânc în a enigmelor mulţime,
stelare-s stihuri fără călimară.

Pe gând metalică fantomă cade
luând în zboruri formă de eres,
da-i doar sămânţa fără rost de roade...

Iubiri erau, tot fără înţeles
cu fir lichid, subţire, să înnoade
lipsită-n vremuri fericire-n ghes...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Hercules
Comentează! | Votează! | Copiază!