Căpitanii mei trişti

Se ivesc, unul câte unul,
din întuneric: câţiva prieteni,
unii au nume istorice.
Cât de târziu au început să ne lumineze!
Dar, înainte de-a dispărea, au fost
perfect întrupaţi, trecutul

ascunzându-i o vreme într-un soi
de mantie-a haosului. Au fost oameni care,
cred, au trăit doar pentru a reînnoi
forţa risipitoare pe care tot ei au consumat-o
cu fiecare convulsie-a lor fierbinte.
Ei îmi ţin memoria trează, deşi-s departe-acum.

Adevărul este că n-au tihnă încă
acolo unde sunt – de fapt, într-un alt spaţiu;
eliberaţi de eşecuri,
ei se tot îndepărtează pe orbite eliptice
pentru a se reîntoarce-apoi cu-o dezinteresată
şi aspră energie, asemeni stelelor.

poezie de Thom Gunn,1929-2004, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!