Inima mea învaţă să zboare

îngerul stă cloşcă pe inima mea. şi mă enervează când îl văd aşa serios. ce faci acolo, îngere? el, nimic. ca şi cum cuvântul meu însângerat nu l-ar durea. şi-mi vine să-i smulg penele, să arunc în el cu toate căderile, cu trupul meu greu şi degeaba. o să fac ciorbă din tine, găină proastă ce eşti! el, nimic. neclintit, ca şi cum s-ar da de mâncare celor lumeşti. şi muşc din inima lui verde cu poftă, cu furie, cu disperare. iar când gura-mi tace, sătulă şi vinovată, mă ridic de la masă plângând. las mereu o lumină aprinsă, înainte de plecare. ştiu că nefericitului i-e frică de întuneric. în urma mea, o pasăre roşie cară soarele în pământ.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!