Aromele florilor coapte
Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.
Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.
Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.
Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
