Impulsul din trup

Aşteaptă la porţi nevăzute
marile înţelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.

Se aşează cu platoşa şarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voinţa
cu paharul să o arunci.

De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creştere
care-mi respiră dulceaţa cuvintelor
şi risipeşte arome care înrobesc.

Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfinţitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.

Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul uşa
în care nemernicii dau cu pietre
până-şi pierd cu totul puterea.

Apare din ape un răpitor
ce şterge sudoarea din oglinzi
şi se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!