Ieşind de la schimbul de noapte

E ora 6 şi 12 dimineaţa, merg liniştit cu mâna în faţă, aşa observ că numai o stea răsare din pământ, celelalte parcă vin direct de deasupra născute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu şi merg neobişnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu ştie, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos şi il bag în buzunar, când voi ajunge acasă îi dau drumul deasupra, în luminiş. Cafeaua la ibric, acel Luckies obişnuit adaugă un fel de speranţă, răbdare, steaua pulsează în buzunar încet, din ce în ce mai încet.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!