Ieºind de la schimbul de noapte

E ora 6 ºi 12 dimineaþa, merg liniºtit cu mâna în faþã, aºa observ cã numai o stea rãsare din pãmânt, celelalte parcã vin direct de deasupra nãscute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu ºi merg neobiºnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu ºtie, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos ºi il bag în buzunar, când voi ajunge acasã îi dau drumul deasupra, în luminiº. Cafeaua la ibric, acel Luckies obiºnuit adaugã un fel de speranþã, rãbdare, steaua pulseazã în buzunar încet, din ce în ce mai încet.

poezie de Mihai Amaradia
Adãugat de Cornelia Georgescu
Voteazã! | Copiazã!