O recunosc mai subţire

Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subţire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,

ea îşi pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,

privirea-i se înalţă
cu tandreţe subtilă.

Se furişează în lucruri,
vorbeşte cu ele
de mă subjugă cu dragostea
ruptă din trup.

Tot ce pot să mai zic, nu zic.

Surâsul ei luminos
şi aura-i celestă
mă cuprind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!