În conturul nimbului ei

M-am prins de toiagul însingurării,
nu mă mai sprijin pe candoarea femeii,

în conturul nimbului ei,
nu se mai ascunde necunoscutul.

Nervul nu mă mai ascultă
sunt trase zăvoarele la cetăţile
pe care le cuceream altădată.

În cuvinte oprit
mă voi înspica în alte dorinţe
când iubirea se va contopi cu tăcerea
şi legea nu va mai decoji orgolii,

cu articulaţii anchilozate la încheieturi
şi sângele vâscos şi leneş,
nu mai pot sări peste umbre.

Cineva mă apasă pe umeri
cu palmele de lut rece,

nevoia-mi caută însorită
tunelul galben luminat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!