Ascunde-mă, iubire fără timp

Ascunde-mă în sufletul tău ca o floare albastră printre iarba
smaraldată din poiană, când soarele iluminează chipul in aprilie.
Iar de vrei să mă săruţi, aminteşte-mă cu parfumul viorelelor
îmbobocite, când privighetoarea cântă madrigalul zorilor.

Ascunde-mă între pliurile timpului, ca o lacrimă
ce dăltuieşte un rid pe chip, când plouă neîntrerupt.
Ţine-mă strîns iar, iubite drag, în amintirea plimbării
în pădurea de pini mirositoare a reavăn în acea zi de mai.

Nu vei fi niciodată singur dacă vei atinge corzile vioarei,
ca o mângâiere de voaluri preţioase în sipariu,
un solfegiu proaspăt de nalbă de-abia şoptit.

Ascunde-mă iubire în hăul gravat al trecutului nostru,
între flaute pe dealuri şi boncăluit al junilor cerbi,
fără timp şi remuşcări când apusul va coborî în noi.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!