Ambroziac

Îți torn să bei seninătate din rai abia sosit,
Uși largi, vitraliuri de cer ți se deschid,
Începe-a prinde viață prin spasme, răsărit,
Că poate-așa-o să-mi treacă venirile de rid.

Mie-mi ajunge rugul sporadicelor doruri
Umblându-și viță scumpă pe-aiurea empireuri
Îmi spală infinitul orbirile cu cloruri,
Norocul nu-mi mai joacă la groapa cu deșeuri.

Nici miile de ploi, cutremur negru-n oase,
Nu le mai port la gleznă brățară de fier rece,
Mi-apropii drept izbândă corole luminoase,
Iubirea stă pe loc, din sfânt nu se mai trece.

Și-acum, că te-aduseși, îți vreau suflet cu totul,
Nu jumătăți, nu foame cu sferturi de măsură.
Preumblă păsări zvonul că-i dus îndoliatul,
Typhonul ce ne-a lacrimi, crivățul ce ne-a zgură.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook