Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară...

Se năruie o lume de visări
Acolo unde a-ngheţat cuvântul,
Pe-ntinderi de pustiu, unde nici vântul
Nu mai aleargă vesel între zări...

Şi zâmbetul s-a sfărâmat în valuri
În marea-nfuriată a tăcerii,
De stâncile tăioase-ale durerii,
Când soarta ne-a jucat hain la zaruri...

Să aşteptăm lumina e-n zadar;
Când noaptea-i nesfârşită şi-i avară

Şi ochilor le-a stins speranţa iar
Viaţa... a rămas o simplă gară

În care timpul trece şi-un acar
Semnalizează trecerea-i amară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!