Iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e

îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate
stau aşa în pielea goală a gândurilor
lipsită de bărbat hălăduieşte o umbră sumară
pe şubrezii pereţi răciţi cu fiecare
şir de litere lung şi fără rost
un inegalabil epitaf de cum poţi fi un mort în viaţă

trec cele şapte litere prin urechile acului
să le însăilez dar nu mă vor
ziua mi se destramă în pumn atomic
refuz să mai cred în acest cuvânt

e rece destinul când afară ninge
dacă te uiţi bine e o lume dezbrăcată
impudic frigul intră în oameni
cum oare să mai simtă cuvântul când pleacă
zănatic spre inimă ca o navetă spaţială

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!