Tăcerile purtau o semnătură

ne regăsim doar în război, la început smeriţi şi goi
dar valuri răscolesc tăcutele câmpii
şi-n aşternuturi ne ascundem
desenând tranşee

tumultul luptelor încinge orizontul
buzele susură uitatul armistiţiu
arsura calcinează ultima dorinţă
şi trupele-ostenite se retrag în noapte

lumina lunii ne îmbracă în tăceri
şi suspinând culegem răni şi amintiri
am vrea să ridicăm un monument al păcii
dar din tranşee murmur nou se naşte

ne aruncăm cu voluptate-n luptă
dar răsturnări de situaţie apar mereu
doar răsăritul mai surprinde cu penel de cearcăn
scrumitul armistiţiu, tăcere şi uitări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!