Câteodată şi cei îngropaţi de vii

ne mai spun câte-o poveste
cu degete subţiri
mai bat în fereastra timpului
zguduie din temelii adevărul
şi taie cu sabia văzduhul mohorât

câteodată ne pun în faţă toate dezastrele lumii
ca pe nişte biblii
şi noi le adoptăm
le primim binecuvântarea
cei îngropaţi de vii ne conduc orbeşte
prin castele de gheaţă
ne tulbură sângele
cu poveşti de la marginea universului

câteodată se ridică în vârful degetelor
ca semn de revoltă şi ne dau să bem
din amarul nopţilor fiecare picătură
tot răul se dilată
carnea devine moale
vânătă
şi simţim până la ultima particulă de nisip
că viaţa noastră
e cea mai mare iluzie

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!