Viața-i veșnică rutină

Mai plânge-n mine Eternul început
Când plămădit în palma Ta cea sfântă,
Mi-ai conturat chipul modelat în lut
Și-o viață începută și sfârșită.

Cutreierăm prin lumile de ceață
Și ne deprindem cum să trăim învins
Iar, uneori, cuprinși de-o mare greață,
Ne punem singuri pecetea cu RESPINS!

De ce deșertăciune și-atât canon,
De ce-n van ni se duc anii fără rost
Și se-nchid toate sub marele oblon,
De ce-i plătim vieții nesfârșitul cost?

Ne bucurăm de-o clipă fericită
Și ca nebunii uităm ca și plecat,
Nu viața, moartea este infinită,
Ea-i chemarea lutului ce ne-a iscat.

Suntem călători prin timpul nimănui,
Cu tălpile-nsângerate de umblat,
Ce strâng o viață și-s veșnic nesătui
Pân' ne-adună soarta-n noaptea de sabat.

E-o liniște deplină, noi( surzi și muți)
Ne odihnim, rămașii doar suspină...
Dar, vine ziua când ei vor fi trecuți
Și-n urma lor plâng alții și se-nchină!
.......................................................
Că viața noastră-i veșnică rutină!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook