Viaţa-i veşnică rutină

Mai plânge-n mine Eternul început
Când plămădit în palma Ta cea sfântă,
Mi-ai conturat chipul modelat în lut
Şi-o viaţă începută şi sfârşită.

Cutreierăm prin lumile de ceaţă
Şi ne deprindem cum să trăim învins
Iar, uneori, cuprinşi de-o mare greaţă,
Ne punem singuri pecetea cu RESPINS!

De ce deşertăciune şi-atât canon,
De ce-n van ni se duc anii fără rost
Şi se-nchid toate sub marele oblon,
De ce-i plătim vieţii nesfârşitul cost?

Ne bucurăm de-o clipă fericită
Şi ca nebunii uităm ca şi plecat,
Nu viaţa, moartea este infinită,
Ea-i chemarea lutului ce ne-a iscat.

Suntem călători prin timpul nimănui,
Cu tălpile-nsângerate de umblat,
Ce strâng o viaţă şi-s veşnic nesătui
Pân' ne-adună soarta-n noaptea de sabat.

E-o linişte deplină, noi( surzi şi muţi)
Ne odihnim, rămaşii doar suspină...
Dar, vine ziua când ei vor fi trecuţi
Şi-n urma lor plâng alţii şi se-nchină!
.......................................................
Că viaţa noastră-i veşnică rutină!

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!