Cad suflete

Şoptesc copacii, tremurând,
Oftând, cad frunzele uscate,
Ca suflete ce zboară-n rând,
Bătând la-a cerului cetate.

Prin reci noroaie se-mpletesc,
Cu picăturile de ploaie,
Iar pe desupra lor păşesc,
Bătrânii, slabi, ce se-nconvoaie.

Prin parcuri ne-am plimbat încet
De mână, ca şi doi copii,
Aveam baston, tu diabet
Şi foarte multe dioptrii.

Dar la a ceasului bătăi
Când toamna vieţii va veni,
Iau sufletele alte căi,
Ţintind a cerului tării.

Şi cu regret o să te las,
Deşi aş vrea să mai râmân,
Precum un câine de pripas
Chemat în ceruri de stăpân.

Şi vor cădea în calea ta
Covor de frunze ruginii...
Dar nimeni nu le va călca...
Doar vântul le va risipi...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!