Iarna florilor de tei

Nimic nu freamătă în jur,
Nici codrul şi nici marea,
Nici clopotele nu mai bat,
Atât de albă-i zarea.

Încremenitele viori
Se tânguiesc în doine
Închizând râurile-n mori
Şi luna-n albe ciorne.

O linişte fără păcat
Cuprinde tot pământul,
De parcă s-a născut la sat
Tăcerea, nu cuvântul.

În toate, paşii mei înceţi
Ca nişte fulgi mă poartă,
Bătând văzduhul în peceţi
Trec astăzi lin prin soartă.

Ninge... Totu'-i acoperit
Şi lutu', şi cerescu'...
În suflet alb mi-a înflorit
Teiul lui Eminescu!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!