Poem în genunchi

am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită
ca un fado neverosimil de trist
acest poem rotund şi incandescent
ca o lavă primordială şi neiertătoare
mistuind în cale zilele nopţile
am scris această poezie inefabilă
precum o pasăre-liră strecurându-se
printre gratiile coliviei
ca să înfrunte graţioasă şi nedrept de naivă
văzduhul de alabastru şi fier
am scris acest poem ca un suspin
ca un icnet ca un urlet ce sparge
vitraliile catedralelor în care fecioara
plânge în locul oamenilor
care nu au curajul să plângă
am scris aceste versuri imaculate
ca dimineţile în care noi eram copii
şi tu copac viguros în care
noi eram tineri şi tu arborele înţelepciunii
în care noi eram părinţi şi ne rugam la icoane
să ne dea putere şi vouă timp
am scris acest poem în lacrimi
în umilinţă şi rugăciune
pentru tine şi numai pentru tine
drept pentru care ia-mă de mână şi hai
să ne plimbăm pe mosfilmovskaia
când e seară şi ninge
eu să privesc în sus către îngeri
în timp ce tu îmi promiţi
că nu vei muri niciodată
tată

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!