O fărâmă de colindă

Sunt risipit în zări străine,
În căutare de mai bine,
Dar când Crăciunul e pe-aproape,
Învie lacrima sub pleoape,

Căci o fărâmă de colindă,
M-aşează liniştit în tindă,
În casa vieţii ce-mi fu punte,
Într-un sătuc pierdut în munte...

Şi fraţi revăd, revăd surori,
Voioşi nuntind şi botezând,
Revăd câmpiile cu flori,
Şi-aud căluţii nechezând...

Revăd pe tata şi pe mama,
Ce s-au mutat pe sub ţărână,
Cu suflet greu îmi birui teama,
Şi le întind, plângând, o mână,

Dar totu-i vis şi amăgire,
Colinda, numai, mai e vie...
Ea mi-e sădită-n amintire,
Şi-mi cântă-n suflet, pe vecie...

Ea-mi dă putere să trăiesc,
În sfântul spirit românesc,
Şi mă ajută, preţ de-un leu,
Să mă topesc în neamul meu...

Pe vatră mai mocnesc tăciunii,
Aşa cum i-au lăsat străbunii,
Tânjind de dor să îi aprindă,
Iar, o fărâmă de colindă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!