Vuiet de metale

Blestemul din urmă m-ajunge,
Mă prinde în chingi de oţel,
Săgeata în inimi străpunge,
Cu vârf şlefuit dinspre el.

Se lasă o lespede grea,
Pe mine-n adâncuri îngroapă;
Cu palme de tot mă ferea,
Acum doar furii ne îndoapă.

E linişte-afară – furtuni
În mine se zbat să răzbată,
Din resturi încerci să m-aduni,
Dar resturi din mine înoată.

Şi ce mai rămâne se-ntinde,
Ca viţa de vii pe araci;
Aştepţi până rana se prinde,
Cu vârf şlefuit să m-ataci.

Şi simt cum desfac de sub tine
Pământul, ce-şi cere osândă.
Cu gura căscată-nspre mine,
Diavolul stă azi la pândă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!