Se-aud lupii

În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjuraţi de ienuperi şi de jepi;
Haita lupilor pândeşte, prada vie, să o vadă,
Să o sfâşie-ntre gheare şi-ntre dinţii de sirepi.

Strigă luna-nfricoşată, dar ecoul se loveşte
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Şi în albul fantomatic strigătul i se opreşte
Ca şi cum, nu se-auzise de la bunul început.

În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea ţipă,
Mişcătoare umbre calcă, făr-a se simţi vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Şi se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.

Ochi sticloşi apar şi foamea se citeşte-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e şi timp de-mperecheat);
Vor şi una vor şi alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.

Dintr-o tufă-o căprioară, sare zveltă. Pradă bună!
Lupii năvălesc în haită şi-o sfâşie cu nesaţ;
Sânge cald topeşte neaua şi se-mprăştie pe lună
(A-ncercat să scape prada şi-a căzut şi ea în laţ.)

Se aşterne ca mătasea liniştea, din nou, pe văi
Colo-n jos, în sat se-aude clinchet viu de zurgălăi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!