Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniștiți pe o bancă de lemn
Eu mâna îți strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte și ar fi bine un foc
Ș-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrățișarea noastră și nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor.
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Brațele noastre stau strâns și în legănat
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Și noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ș-aveam atunci nevoie de a ta privire
Să-mi licărească blând a ta amintire.
poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
