Toamna iubirii...

Se aud frunzele foşnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă şoptindu-ne cuvinte
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniştiţi pe o bancă de lemn
Eu mâna îţi strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte şi ar fi bine un foc
Ş-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrăţişarea noastră şi nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor.
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Braţele noastre stau strâns şi în legănat
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Şi noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ş-aveam atunci nevoie de a ta privire
Să-mi licărească blând a ta amintire.

poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!