Trenul
Ca un alcoolic notoriu,
Ca o pasăre surdă,
Ca un suflet pierdut
Vine...
In ceața deasă,
Prin mucegai de zăpadă...
Plin de urmele vremii
In necunoscutul orfan,
Urmat de vagoane șubrede
Din fier armat.
Șuieră si acum
De parcă-și ceartă morții,
Camarazi pierduți printr-e vagoane
Care jaca,, barba-oarba" cu frigul.
Vine...
Si tot mai trist,
Ne alarmează că moartea
Stă pe scaunul rece sprijinită de bagaje.
poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre moarte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre notorietate
- poezii despre fier
- poezii despre ceartă