Miroase-a decembrie...

Miroase-a decembrie patul de palmă,
Pe care, amorţită, se vaită pana,
Tăcerea-şi aruncă a lene năframă
Pe golul de clipă, ce-şi zgâlţâie rana.

Ştii, iarnă, ce armă suflarea-mi răneşte,
Când versul păleşte din lipsă de jar,
Când dalta mirării în muchii ştirbeşte,
Să nu-ţi pot sculpta urcarea pe-altar.

Visarea-şi îmbracă cămaşa-trufie,
Când gerul revarsă pe lampă deochi,
Cad gratii de nori pe elan, bucurie
Şi-a ta stăpânire-mi bea verdele ochi.

Cojesc de tristeţe cuvintele săbii,
Să lupt cu-amorţirea, ce vrea pana mea,
În palme-nverzesc, de căldură, corăbii,
Să fac din decembrie-un martie sadea...

Nu-mi ninge pe filă cu neaua divină,
Sunt sâmbur de iarnă, căzut de pe stea,
Mi-e lutul flămând de a arşiţei vină,
Când stoarce din mine durerea, s-o bea.

De-aceea nu pot când pana se-nclină
Din soarele şters pe-un verde sălciu
Sau poate iubire expir prea puţină,
Că pana suspină în palmă, când scriu...

Mi-e frig fără tine, Iubire, fierbinte,
Adu-mi doar un mugur de martie-n vers,
Să storc îndrăzneală în pana ce minte,
Că iarna-i geloasă pe-al ei Univers...

De gânduri, în strai de-aşteptare, rumori...
Miroase-a decembrie... visez sărbători...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!